Data: SÂMBĂTĂ, 06 IUNIE 2026
Ora: 18:00
YOUNG AND HEALTHY AS A ROSE, r. Jovan Jovanovic, 1971, Serbia, 1h16m, dramă – In Frame: Yugoslav Black Wave
Rating N -15
Subt: RO, EN
Prezentare curatorială – Flavia Dima
RO Proiectat de fix două ori înainte să fie interzis tacit de către autorități (întâi, la festivalul de film din Pula, actuala Croație, eveniment aflat sub patronajul direct al lui Tito, apoi la Casa de Cultură a Studenților din Belgrad), cel mai important film din cariera lui Jovan „Joca” Jovanović este o torță vie, un răspuns estic la clasicul Weekend al lui Jean-Luc Godard. (De altfel, influența acestuia este absolut tangibilă aici.) Un road movie anarhic, dement și idiosincratic, al cărui protagonist – deopotrivă șarmant și absolut dezgustător – este jucat de chipul Valului Negru, Dragan Nikolić, Young and Healthy as a Rose ne confruntă cu figura unui tânăr americanizat până la extremele cele mai violente, misogine și hedoniste ale Visului American. Iar la finele acestui periplu turbat, avem una dintre cele mai memorabile secvențe finale din cinemaul iugoslav: o confruntare armată între acesta și autorități (și, în definitiv, a întregii ordini sociale) plasată, în mod simbolic, la monumentalul Hotel Yugoslavia – întreruptă de o intervenție extradiegetică care anunță, sec, „NO HAPPY END”.
EN Screened exactly twice before being quietly banned by the authorities (first at the Pula Film Festival in present‑day Croatia, an event under Tito’s direct patronage, and then at the Students’ Cultural Center in Belgrade), the most important film in Jovan “Joca” Jovanović’s career is a blazing torch — an Eastern answer to Jean‑Luc Godard’s Weekend. (Indeed, Godard’s influence is unmistakably palpable here.) An anarchic, deranged, and idiosyncratic road movie whose protagonist — both charming and utterly repugnant — is played by the face of the Black Wave, Dragan Nikolić, Young and Healthy as a Rose confronts us with the figure of a young man Americanized to the most violent, misogynistic, and hedonistic extremes of the American Dream. And at the end of this frenzied journey comes one of the most memorable final sequences in Yugoslav cinema: an armed confrontation between him and the authorities (and, ultimately, the entire social order), symbolically staged at the monumental Hotel Yugoslavia — abruptly interrupted by an extradiegetic intervention that coldly announces: “NO HAPPY END.”


